Trei șoferi s-au ales cu dosare penale în cursul zilei de vineri, după ce au fost prinși în timp ce conduceau autovehicule deși consumaseră substanțe psihotrope sau alcool în exces. Un caz s-a petrecut în municipiul Suceava, pe strada Grigore Alexandru Ghica. Oamenii legii au obținut informații că un șofer care conducea un autoturism marca BMW ar fi urcat băut la volan. Mașina a fost identificată și trasă pe dreapta, iar la volan era un tânăr de 24 de ani, din Suceava. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care nu a indicat consum de alcool. În schimb, la testarea cu aparatul drugtest a rezultat că ar fi consumat canabis. Tot vineri și tot în municipiul Suceava, polițiștii de la Rutieră au oprit un Seat, condus de un bărbat de 61 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare uriașă, de 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. O valoare asemănătoare a fost și în cazul altui șofer, în vârstă de 44 de ani, din Verești. Acesta a fost oprit la Corocăiești în timp ce conducea un VW LT. Aparatul a indicat o valoare de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În fiecare din cele trei cazuri s-au făcut dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Comentarii