Lucrările la noua sală de sport de la Școala Gimnazială nr. 10 din municipiul Suceava se derulează în ritm alert, astfel că investiția poate fi finalizată până la începerea noului an școlar 2023-2024, a anunțat luni viceprimarul Lucian Harșovschi. Termenul de finalizare a sălii de sport este, conform contractului, a doua jumătate a lunii mai 2024, dar firma Simion Tehnoconstruct, cea care a realizat în timp record prima creșă verde, de la Fălticeni, s-a angajat că va încheia construcția încă din acest an.
„Din toamnă, copiii se vor putea bucura de o sală ce va avea două niveluri funcționale, la parter cu teren de sport pentru baschet, tenis și volei, dar și o zonă pentru exerciții, iar la demisol, copiii vor avea sală de tenis de masă, sală de forță și mobilitate, de aerobic și dansuri”, a spus Harșovschi.
La demisol se vor afla și birourile cadrelor didactice, vestiarele și spațiile tehnice. Noua sală de sport va fi dotată cu instalații de climatizare moderne, de tip VRV, inclusiv cu centrală de tratare a aerului, cu recuperator de căldură și chiller de răcire, dar și cu panouri solare pentru asigurarea apei calde menajere. Investiția este realizată integral din fondurile proprii ale Primăriei Suceava și se ridică la 1 milion de euro.
În această perioadă se lucrează și la clădirea școlii, un proiect pe fonduri europene, pentru creșterea eficienței energetice.
Comentarii