Complexul Sportiv „Unirea” a găzduit o nouă competiție de tenis pentru amatori din cadrul Circuitului Național „Sportya”, la care au participat sportivi din Suceava și din județele învecinate.
Pentru o triere echilibrată a participanţilor, turneul a fost structurat de către organizatori pe niveluri de valoare. Astfel, tabloul de concurs de la nivelul 5 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 6 și 7 s-au adresat practicanţilor acestui sport din ce în ce mai avansaţi.
Competiția intitulată Cupa Select a avut în program și un concurs de dublu de nivelul 6.
Astfel, turneul de simplu de la nivelul 5 s-a încheiat cu victoria suceveanului Tiberiu Nichifor, care a trecut în finală de rădăuțeanca Lavinia Pricob.
La nivelul 6, câștig de cauză a avut venerabilul Constantin Bălan, care l-a învins în meciul decisiv pentru titlu pe mai tânărul Alin Leuciuc. Un parcurs bun au mai reușit Bogdan Grosu și Alex Huțu, care s-au oprit în semifinale.
În ceea ce privește concursul de la nivelul 7, a fost dominat de Mihai Tipu. Pe locul secund s-a clasat tot un sucevean, Alex Straton, podiumul fiind completat de localnicul Adrian Toma și de botoșăneanul Andrei Zaharie.
La dublu cei mai în formă s-au dovedit a fi experimentații Constantin Bălan (Gălănești) și Nicolai Iliuț (Rădăuți), care au dispus în finală de perechea Costel Chelariu / Cristi Roman după un meci foarte echilibrat, în care au reușit să revină de la 2-6 în super tie break. Pe poziția a treia s-au clasat cuplurile Mihai Ududec / Dorin Goian și Mircea Ovadiuc / Vasile Ungureanu.
Comentarii