Dintre cei aproximativ 800 de suceveni care își anunțaseră intenția de a se înscrie în programul „Rabla local” pentru a scăpa de mașinile mai vechi de 15 ani, doar 385 au făcut acest lucru, a anunțat primarul de Suceava, Ion Lungu. Primarul a spus că „legislația stufoasă” și criteriile impuse au făcut ca numărul celor care au îndeplinit condițiile să se diminueze foarte mult. „Nu mă bucură că nu sunt solicitări. M-aș fi bucurat să scăpăm de 1.000 de rable din oraș”, a declarat primarul Ion Lungu. Acesta a mai spus că așteaptă să primească de la Fondul de Mediu lista celor care s-au înscris pentru a primi suma de 3.000 de lei pentru o mașină veche, fără a fi obligați să cumpere o mașină nouă.
Primăria Suceava a alocat fondurile necesare pentru acordarea stimulentului de casare pentru 1.000 de autoturisme.
Programul inițiat de Ministerul Mediului a fost lansat pe 31 iulie a.c., iar înscrierile se fac doar pe site-ul https://inscrierionline.afm.ro, al Administrației Fondului pentru Mediu.
După depunerea solicitărilor la Ministerul Mediului, acestea sunt transmise la primării.
Una dintre principalele condiții pentru a accesa programul este ca mașina să fie mai veche de 15 ani, iar proprietarul care o înscrie să o dețină pe numele lui de cel puțin 5 ani.
Stimulentul pentru casare este de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu și 600 lei susținuți din bugetul local). Beneficiarii se angajează că nu vor achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
Comentarii