Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că ambele partide din coaliția de guvernare, PSD și PNL, sunt de acord că reformele propuse de premierul Marcel Ciolacu trebuie să asigure echitate fiscală și socială, respectiv protejarea celor cu venituri mici și solidaritate din partea celor cu profituri excesive. „În pofida știrilor vehiculate, în cadrul Coaliției de guvernare s-a ajuns la un consens pe cele mai multe dintre deciziile analizate”, a spus Ioan Stan.
El a dat asigurări că PSD și PNL sunt de acord că reformele trebuie să asigure principiul cumpătării statului în folosirea banilor publici. „Nu în ultimul rând, PSD și PNL sunt de acord că trebuie îmbunătățită colectarea taxelor prin combaterea evaziunii fiscale. Iar toată lumea trebuie să plătească taxele către bugetul de stat”, a mai afirmat liderul PSD Suceava. El a arătat că cele mai importante decizii asupra cărora PSD și PNL au ajuns la consens sunt creșterea salariului minim, cel standard la 3.300 de lei și cel din construcții la 4.500 lei; protejarea pensionarilor cu venituri mici printr-un pachet de măsuri cu ajutoare anuale pentru categoriile vulnerabile de pensionari; menținerea cotei generale de TVA și menținerea cotei reduse la alimente și medicamente; Menținerea actualelor cote de impozitare de 10% pe venit și 16% pe profit; reducerea cheltuielilor statului cu bunurile și serviciile; impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile la care impozitul de 16% pe profit este mai mic de 1% din veniturile companiei; reintroducerea CASS pentru angajații din sectoarele de construcții și industrie alimentară; taxarea profitului excesiv al băncilor, măsură care urmează să se agreeze în coaliție în forma finală; 0,3% impozit din valoarea mașinilor și caselor de lux; plafonarea CASS la liber-profesioniști (PFA), precum și facturarea electronică pentru toate produsele cu risc ridicat de evaziune.
Ioan Stan a mai declarat că o altă măsură vizează și confiscarea mărfurilor care sunt produse/depozitate/transportate/comercializate fără documente de proveniență, urmând să fie confiscat și numerarul și substitutele de numerar pentru care nu există documente de proveniență.
Ioan Stan a subliniat faptul că, prin aceste măsuri, premierul Marcel Ciolacu speră să echilibreze situaţia bugetară a țării, asigurând în acelaşi timp românilor stabilitate economică, stabilitate socială şi totodată dezvoltarea României pe termen mediu şi lung.
Comentarii