Primăria Suceava a contractat cu un expert documentația necesară pentru refacerea tronsonului blocului de locuințe nr. 139 de pe str. Rarău nr. 4 din municipiul reședință de județ, unde a avut loc o explozie în luna decembrie a anului trecut. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că administrația locală va plăti pentru studiul de fezabilitate și celelalte documente necesare suma de 265.000 de lei fără TVA.
„Contractul a fost semnat în data de 25 august, cu termen de realizare de 30 zile. Sperăm să avem studiul până la sfârșitul acestei luni și să știm câți bani sunt necesari pentru reconstrucția scării E, unde a fost explozia”, a afirmat primarul. Acesta a subliniat că în mod normal acest studiu ar fi trebuit făcut de proprietarii apartamentelor și de asociația de proprietari, dar administrația locală a considerat că „așa este creștinește”, ca oamenii să fie ajutați. După finalizarea documentației, proiectul de refacere a blocului va fi depus pentru finanțare la Ministerul Dezvoltării.
Primarul crede că lucrările efective de refacere vor dura aproximativ 2 ani și a promis să sprijine familiile care locuiau în acest tronson al blocului și care după explozie au fost nevoite să-și închirieze o locuință. Reamintim că familiile evacuate au primit de la bugetul local ajutoare financiare pentru plata chiriei și utilităților la locuințe închiriate pentru un an de zile, în valoare de câte 25.000 de lei. De asemenea, Consiliul Județean Suceava a acordat fiecărei familii sinistrate câte 10.000 de lei pentru necesitățile imediate.
Expertiza clădirii efectuate după explozie a arătat că locatarii apartamentelor de la scara D pot reveni în locuințele lor, cu excepția a două apartamente care au perete comun cu scara E.
Explozia care a afectat anul trecut blocul de pe strada Rarău a avut loc într-un apartament de la etajul doi, din cauza unei acumulări de gaze, și a afectat două scări ale imobilului cu regim de înălțime S+P+4E. După explozie, din clădire au fost evacuate aproape 30 de familii. Proprietarul apartamentului unde s-a produs explozia a murit, iar alte persoane au fost rănite. Suflul exploziei a condus la deformarea, ruperea și prăbușirea planșeelor care delimitează locul deflagrației, de la et. I și II, realizate din panouri prefabricate din beton armat.
Comentarii