Prof. dr. Ionuț Vlădescu, care predă la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, va urma, în perioada noiembrie 2023 - ianuarie 2024, un stagiu de pregătire la Facultatea de Teologie și la Institutul de Didactică și Pedagogie al Universităţii Catolice Eichstadt – Ingolstadt (Germania).

Este vorba de o nouă „punte interdisciplinară teologie-filozofie-pedagogie”, bursă postdoctorală, pentru conf. univ. dr. Ionuț Vlădescu, cadru didactic universitar la Universitatea Danubius din Galați.

Cercetarea și documentarea se vor face pe o temă de importanță majoră pentru literatura teologică: „Timp și veșnicie în spațiul teologiei catolice și ortodoxe, ca verigă interdisciplinară în spațiul teologic și filosofic”.

La această temă cu profil teologic și filozofic se va adăuga tema de cercetare postdoctorală în științele educației: „Managementul implementării programelor educaționale extrașcolare din România în perioada pandemiei de Covid 19”.

Prof. dr. Ionuț Vlădescu ne-a spus că această bursă în Germania a fost oferită de Conferința Episcopilor Catolici din Germania din Landul Bavarez de Nord, în urma unui examen foarte riguros de limbă și doctrină. Bursa postdoctorală se înscrie în palmaresul de valoare al profesorilor universitari suceveni, reprezentând o recunoaștere a activității științifice depuse de profesor Ionuț Vlădescu în spațiul cercetării interdisciplinare, dar și în zona colaborării științifice instituționale și interconfesionale. După stagiul de pregătire de trei luni din Germani, pentru prof. Ionuț Vlădescu urmează un stagiu de patru luni ca profesor visiting la Facultatea de Teologie din Oxford.

 

·        „Educaţia religioasă ieri, astăzi şi mâine. Misiunea Educației Bisericii în școlile publice din Germania și România”

 

Tema transdisciplinarității în sfera disciplinelor religioase și a pedagogiei comparate multiculturale, cercetarea în spațiul religiei și științei în planul interconfesional au reprezentat o preocupare constantă a cadrului didactic sucevean de-a lungul timpului, astfel că a parcurs mai multe stagii de cercetare la instituții de prestigiu precum: Institutul Ecumenic Tantur Jerusalem din Israel, Institutul Bisericii Răsăritene (Ostkirchliches Institut), Regensburg din Germania, Institutul Saint Georges din Ierusalim, Facultatea de Teologie Evanghelica a Universității din Viena.

Pe de altă parte, ne-a spus profesorul Vlădescu, implementarea programelor extrașcolare în perioada pandemiei de Covid este o temă de maximă actualitate, fiind necesară o diagnoză a reactivității în plan școlar la situația pandemică, modul cum învățământul românesc a găsit resursele și direcțiile necesare pentru a oferi o educație de calitate în perioada pandemiei, dar și modul cum au funcționat activitățile extrașcolare în condiții de izolare socială și reglementări sanitare stricte.

În zona pedagogiei, profesorul Vlădescu are o bogată expertiză, fiind doctor în științele educației și având o experiență profesională variată în mai multe instituții de învățământ superior românesc, pe mai multe discipline, precum: psihologie educaţională; psihopedagogia persoanelor cu dizabilităţi; introducere în studiul psihologiei sociale; didactica religiei; istoria învățământului românesc; pedagogie socială; gândirea socială a Bisericii; pedagogia învățământului primar și preșcolar; psihopedagogia jocului; psihologia religiei; filosofia religiei; metodologia cercetării în pedagogie; consiliere educațională; teoria evaluării; educație interculturală.

În această zonă a provocărilor educației, prof. dr. Ionuț Vlădescu a contribuit și cu o temă de cercetare transculturală: „Educaţia religioasă ieri, astăzi şi mâine. Misiunea Educației Bisericii în școlile publice din Germania și România”, sub directa îndrumare a prof. univ. dr. Michael Fricke, de la Institutul fur Evanghelische Theologie Lehrstuhl fur Religionspadagogik und Didaktik des Religionsunterrichts a Universității din Regensburg.

„Ne bucurăm că instituția noastră poate avea o nouă colaborare de cercetare pe teme de interes transdisciplinar și transcultural și îi urăm succes domnului profesor în activitatea sa. De asemenea, suntem onorați că orașul nostru este reprezentat peste granițele României de oameni competenți, care aduc prestigiu, bucurie, dar și mândrie, atât în mod personal, cât și comunitar. Îl felicităm și noi pe domnul conf. univ. dr. Ionuț Vlădescu și îi urăm succes și realizări depline în munca de cercetare și documentare pe care o va desfășura la Universitatea Eichstadt – Ingolsdat din Germania”, au transmis cadrele didactice de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava.