Municipalitatea suceveană a început demersurile pentru contractarea unei firme care să se ocupe de demolarea celor 59 de garaje cumpărate pe strada Ștefan Tomșa, la baza dealului Tătărași, în locul cărora va construi prima parcare supraterană din municipiu.
Pentru această operațiune Primăria Suceava alocă 449.198 de lei, iar indicatorii tehnico-economici ai lucrării vor fi aprobați în ședința Consiliului Local de joi, 26 octombrie.
Primarul Ion Lungu a precizat că toți proprietarii celor 59 de garaje au fost despăgubiți, încât după ședința de Consiliu Local, se poate trece la următoarea etapă a investiției, demolarea construcțiilor, care va fi contractată prin licitație electronică.
”Ne dorim ca până la finele anului să dărâmăm aceste garaje, să facem terenul liber de sarcini pentru construirea parcării supraterane”, a concluzionat edilul Sucevei.
Comentarii