Psihologul sucevean Irina Anda Bodnariu a fost premiat recent în cadrul Galei Performanței și Excelenței, ediția a XIII-a, eveniment desfășurat la București, la care s-au reunit personalități din toată țara, cărora le-a fost recunoscută activitatea marcantă în domeniile în care activează.

Specialistul sucevean Irina Anda Bodnariu, psiholog, psihoterapeut, unul dintre puținii psihologi sportivi din țară, a primit Premiul pentru Excelență în Psihoterapie și Mentorat pentru Performanță și a avut onoarea să fie pe aceeași scenă cu campioni mondiali și olimpici, cu cea mai mare canotoare a tuturor timpurilor, Elisabeta Lipa, cu jucătorul și antrenorul Emil Săndoi, cu dr. Vlad Ciurea, Andreea Marin, Cătălin Botezatu, Bănel Nicoliță, Andreea Bănică. Fiecare a primit câte un premiu pentru performanțe obținute în domeniul în care activează.

Cu o experiență de peste 14 ani în domeniu, cu o cazuistică extrem de variată și rezultate deosebite în munca sa, Irina Anda Bodnariu se impune ca reper în această profesie și reușește să ducă psihologia acolo unde îi este locul, pe podium, alături de somitățile din lumea medicală, sportivă și din alte domenii de top din România.

De-a lungul anilor, Irina Anda Bodnariu s-a dovedit a fi, prin rezultate, un psiholog de excepție, „cu o abordare umană și pe înțelesul omului, cu luciditate și iscusință, cu discernământ și multă cunoaștere, cu tărie și eleganță”.

Pentru toate aceste calități, pentru valorile pe care le promovează, pentru modestie, pentru cunoaștere, pentru profesionalism etc., suceveanca a fost elogiată pe marea scenă a Galei Performanței și Excelenței, ediția 2023.

„Cea mai mare performanță nu este una profesională, cum am fi tentați să credem, ci una personală, care ține de devenirea ca om, de șlefuirea caracterului și de capacitatea de a deveni mai bun și mai de folos celorlalți. Nu există altfel de succes, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne prețuim munca, dar să nu ne rătăcim în poleiala dată de recunoaștere și vizibilitate, căci aroganța și privilegiile aduse de o anumită postură ne poate îndepărta de fapt de oameni și, cel mai rău, de cei dragi”, ne-a spus  Irina Anda Bodnariu.

 

·        Echilibrul și sănătatea sunt mai importante decât orice

Munca, determinarea, profesionalismul, competența și experiența în acest domeniu atât de dificil de stăpânit nu se termină niciodată, ne spune psihologul sucevean. „Una este să bâjbâi cu cuvinte pozitive despre cum o să fie bine și alta este să stăpânești și să depășești aria de cunoaștere  a psihoterapiei. În acest domeniu, studiile nu se opresc niciodată, omul fiind atât de complex și permanent în schimbare. Spre deosebire de alte domenii, unde de exemplu studiezi specialitatea aleasă cu structura ei exactă, problematici și soluții exacte care pot apărea, în psihoterapie ai ca punct de plecare sistemul psihic uman, dar cu atâtea variațiuni câți oameni există. Completarea cunoștințelor se intersectează cu epigenetica, cu neuropsihologia, psihosomatica, iar cercetările asupra felului în care creierul procesează informația și corpul resimte de la nivel celular impactul gândurilor, al stilului de viață, al percepției realității din jur, continuă să fie studiat tocmai pentru că este extrem de complex”, ne-a explicat specialistul sucevean.

Irinei Anda Bodnariu îi place să vorbească despre o psihologie a vieții de zi cu zi. Stigmatul asupra acestor servicii au făcut ca zona de psihoterapie să pară, spune psihologul, una în care se vorbește doar despre boală. „În era în care trăim, psihologia nu este numai despre boală. Omul trebuia să învețe să gândească în felul în care îi face bine, să facă alegeri înțelepte, să cunoască modul în care își poate descoperi și valorifica resursele, trebuie să învețe cum să scoată maximul din tot ce oferă viața și contextul în care trăiește. Omul trebuie să învețe cum să trăiască conștient și activ în viața sa, nu doar pasiv și ca simplu observator sau ca persoană care doar reacționează la ce se întâmplă în jurul său. Echilibrul și sănătatea sunt mai importante decât orice, și deși oamenii știu asta teoretic, practic acestea sunt primele lucruri pe care le sacrifică și ultimele de care se ocupă în haosul în care ne-am obișnuit să trăim. Toate celelalte lucruri pe care le urmărim în viață se bazează pe acestea”, am mai aflat de la Irina Anda Bodnariu.

Ea se bucură de faptul că psihologia și psihoterapia ajung astăzi să fie mai bine înțelese, ca o punte de legătură între om și ceea ce este important în viață, iar cuvântul folosit de psihoterapeut este instrumentul cu care acesta operează în acestă formă subtilă a ființei umane.