Drumul județean 175A Câmpulung Moldovenesc – Rarău – Chiril va fi închis pe perioada iernii. Decizia cu privire la închiderea acestui drum urmează să fie luată în prima ședință a Consiliului Județean, când se va supune aprobării un proiect de lege privind încadrarea drumurilor județene pe niveluri de viabilitate și de intervenție pentru perioada de iarnă 2023-2024. Singurul drum care va fi închis pe aproape întregul traseu pe perioada sezonului rece va fi cel din Câmpulung Moldovenesc spre Chiril. Acest drum va fi închis pe două tronsoane, de la kilometrul 7,8 și până la 13,3 și de la kilometrul 13,5 până la 20,2, spre Chiril, având în vedere că traseul este în zonă montană cu teren accidentat, declivități mari și lățimea părții carosabile cu dimensiuni reduse.
Singura porțiune din DJ 175A care va fi deschisă circulației și pe perioada iernii va fi cea dintre Câmpulung Moldovenesc și schitul Rarău. Accesul pe perioada iernii pe masivul Rarău se va putea face pe drumul județean dinspre Pojorâta, care este încadrat în nivelul trei de viabilitate. De precizat că din cei 1.045 de kilometri de drumuri județene, 130,116 kilometri sunt încadrați la nivelul 1 de viabilitate, 732,119 km în nivelul 2, 4,793 de kilometri în nivelul 3 și 178,007 kilometri la nivelul 4 de viabilitate.
Pe drumurile județene încadrate pe nivelurile 1 şi 2 de viabilitate pe timp de iarnă se va interveni pentru asigurarea circulației rutiere în conformitate cu prevederile reglementării tehnice în vigoare și în baza contractului de lucrări, încheiat de Direcția Județeană de Drumuri şi Poduri Suceava. Pe nivelul 1 se încadrează drumurile care leagă centrele de comună cu orașele sau centrele altor comune, cele care se racordează cu drumurile naționale și asigura accesul spre frontieră, precum și drumurile care traversează zone turistice. Pentru drumurile județene încadrate pe nivelurile 3 și 4 de viabilitate pe timp de iarnă, se va acționa numai în cazuri deosebite, ca urmare a solicitărilor formulate de primării, școli sau alte instituții publice, pentru deblocarea autovehicu1e1or surprinse de căderile masive de zăpadă sau pentru redeschiderea definitivă în perioada de primăvară. De asemenea, pe drumurile încadrate la nivelurile 3 și 4 de viabilitate, agenţii economici interesaţi vor putea executa lucrări de deszăpezire şi combatere a lunecuşului numai cu acordul prealabil al administratorului drumului, respectiv al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava.
Comentarii