Un bărbat care are acum în jur de 65 de ani, din Sucevița, trimis în judecată sub acuzația că, în perioada 2016-2019, a păcălit mai mulți oameni, luându-le diverse sume de bani, prin promisiunea că îi poate reprezenta ca avocat în acțiuni de partaj, de stabilire a domiciliului sau de stabilire a pensiei de întreținere a unor copii, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la o pedeapsă de 4 ani de închisoare.
Traian Halip a fost condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată (10 infracțiuni), în timp ce cu privire la acuzația de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități (24 infracțiuni) s-a constatat că a intervenit prescripția.
Bărbatul este acuzat că s-a prezentat drept avocat și a reprezentat chiar oameni în instanță, fără a avea această calitate. O parte din cei reprezentanți de Halip s-au constituit părți civile în dosar și au solicitat despăgubiri pentru banii pe care i-au achitat ca onorariu. Pentru o parte din aceste părți civile, judecătorii au admis acțiunile și l-au obligat pe inculpat să le achite sume de bani, în contul daunelor materiale, de până la 10.600 de lei.
Bărbatul avea deschisă și o fundație umanitară sub care își oferea serviciile juridice și a susținut pe parcursul anchetei că nu a înșelat pe nimeni și că se ocupa, prin fundație, de apărarea drepturilor omului.
De amintit că Traian Halip mai are și o condamnare mai veche pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată.
Sentința Judecătoriei Suceava din 26 octombrie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, prin urmare inculpatul se bucură încă de prezumția de nevinovăție.
Comentarii