Un container de locuit a ars în totalitate în seara zilei de sâmbătă în urma unui puternic incendiu. Incidentul s-a petrecut în satul Nisipitu, din comuna Ulma, iar pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus au deplasat la fața locului trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Intervenția a durat mai puțin de o oră, iar pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor la o magazie de lemn aflată în vecinătate. La final, concluzia a fost aceea că focul a fost pus de o mână criminală. Ancheta a fost preluată acum de polițiști, care trebuie să afle cine este autorul incendierii și care este motivul pentru care a recurs la acest gest.
Comentarii