Un eveniment mai rar întâlnit în aceste vremuri s-a petrecut, miercuri, în Suceava. Mai mulți foști elevi ai celebrului profesor sucevean Ioan Nemeș au mers la Cimitirul Pacea pentru a-și comemora fostul dascăl. Născut la 19 ianuarie 1924, în Udeşti, profesorul a murit în data de 10 ianuarie 2009, cu 9 zile înainte de a împlini 85 de ani. „Era bolnav, dar cu mintea limpede și activ intelectual”, a spus unul dintre foștii săi elevi, Corneliu Orezeanu. Acesta a amintit că în 2009, „prin strădania unei grup de inițiativă”, Consiliul Local Suceava a decis ca parcul din centrul municipiului Suceava să se numească „Parcul Profesor Ioan Nemeș”, placa fiind dezvelită în octombrie 2010, în zilele de aniversare a 150 de ani de la fondarea Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, unde profesorul a fost elev și a predat.

Din datele biografice furnizate de Corneliu Orezeanu reiese că în anii de liceu elevul Ioan Nemeș cânta la contrabas, îndeletnicire care îl ajuta să-şi cumpere haine şi cărţi și chiar să-și ajute familia de la Udești. Pe lângă muzică, îl pasiona și matematica și a fost, conform biografilor săi, singurul elev care în acea perioadă a terminat liceul cu media 10. A fost admis la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, la Facultatea de Ştiinţe, secţia fizică-chimie, secundar matematică, dar în 1943, după primul an de studiu, a fost luat în armată. „Deoarece după liceu a practicat planorismul, a urmat școala de ofițeri de aviație fără motor de la Sânpetru - Brașov și a devenit copilot, în grad de sublocotenent, pe un bombardier Heinekel 111. A luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, până la încheierea ostilităților. Adică și pe un front, și pe altul”, a povestit Corneliu Orezeanu.

 

·        Profesorul Nemeș a realizat cea mai mare colecție de fluturi din România

 

După război, Ioan Nemeș și-a continuat studiile și a urmat în paralel cursurile facultăţii de farmacie, pe care a absolvit-o fără examen de licență. Deși putea rămâne asistent universitar la Iași, la rugămintea mamei s-a întors la Suceava. Până în 1955 a fost profesor la mai multe școli, iar de la 31 de ani a început să predea la Liceul „Ștefan cel Mare”, mai întâi ca suplinitor, apoi, un an mai târziu, este numit și inspector școlar regional. Profesor titular la „Ștefan” a devenit în 1961 și a rămas aici până s-a pensionat, în 1984.

Potrivit lui Corneliu Orezeanu, în perioada de început a activității didactice și-a descoperit pasiunea pentru fluturi, după ce i s-a cerut să organizeze o secție de științe naturale la muzeul din Suceava.

„Ioan Nemeş a realizat cea mai mare colecţie de lepidoptere din România, având o contribuție esenţială la cunoaşterea faunei lepidopterologice şi la dezvoltarea lepidopterologiei din ţara noastră. Deși a dorit să susțină doctoratul în biologie, autoritățile comuniste nu i-au permis-o deoarece nu avea studii universitare în domeniu. Cu toate acestea, în urma prezentării lucrărilor sale științifice, profesorul Ioan Nemeș a devenit membru al mai multor societăți științifice din țară și din străinătate: Societatea de Științe Biologice din România, La Société entomologique de Milhouse din Franța, Entomological Society of Tokyo, din Japonia. A fost, de asemenea, mult timp, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava pentru Ocrotirea Naturii și custode onorific pentru natură din partea Academiei Române. În urma demersurilor sale, fluturele Parnassius apollo a devenit specie strict protejată pe teritoriul județului Suceava”, a spus Corneliu Orezeanu.

Din păcate, în 1975, profesorul a fost nevoit să întrerupă această activitate, după ce soția lui s-a îmbolnăvit grav și nu mai putea tolera substanțele chimice folosite în cercetarea și conservarea fluturilor. „Între anii 1961 şi 1975, colecţia sa entomologică atinsese circa 250.000 de exemplare de fluturi, din care lepidoptere cca. 110.000. A vrut să doneze colecţia Muzeului de Ştiinţele Naturii din Suceava, dar, de neînțeles, atractiva ofertă a fost refuzată de înţeleapta conducere de partid de la judeţ din Suceava. În schimb, conducerea orașului Dorohoi a primit cu entuziasm această ofertă şi astfel imensa colecţie, un autentic tezaur ştiinţific, a ajuns în acel oraș”, a arătat fostul său elev Orezeanu.

Neputând să se mai ocupe de cercetările entomologice, profesorul Ioan Nemeș a început să se ocupe de floricultură și filatelie. În cei peste 10 ani de activitate filatelică, a desenat şi realizat peste 500 de ştampile cu tematică floră şi faună, aplicate pe plicuri cu ocazia diferitelor expoziţii filatelice, precum şi cca. 60 de machete pentru plicuri comandate de Poşta Română.

După 1989, profesorul a reluat cercetările entomologice. Numeric colecţia sa s-a îmbogăţit cu peste 15.000 de fluturi şi alte câteva mii de exemplare din alte ordine de insecte.

În anul 2001, la 77 de ani, profesorului Ioan Nemeș i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava, precum și cel de Cetățean de Onoare al comunei Udești, comuna sa natală.