Președinta Organizației Municipale Suceava a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, Veronica Grosu, a anunțat că această formațiune politică a lansat la început acestui an două programe noi care vin în sprijinul românilor. Veronica Grosu a precizat că un prim program este intitulat „Iarna Românilor”, care a început pe 7 ianuarie și se va finaliza la 1 martie. „Este un program al cărui obiectiv constă în faptul că ne dorim ca reprezentanții AUR să ajungă în toate colțurile țării, în toate județele, localitățile, pe toate străzile pentru a asculta și a auzi vocile românilor. Toate problemele și doleanțele cetățenilor vor fi duse în Parlamentul României, acolo unde AUR se angajează să găsească soluții concrete pentru îmbunătățirea traiului românilor”, a arătat Grosu. Ea a adăugat că tot prin acest program, reprezentanții AUR vor acorda sprijin românilor nevoiași pentru a-i ajuta să treacă peste această iarnă. Veronica Grosu a mai spus că al doilea program lansat de AUR se intitulează „Caravana juridică”, prin care AUR, prin specialiștii săi, va asigura servicii de consultanță juridică tuturor românilor care nu își permit un avocat sau care nu reușesc să suporte cheltuielile în instanță. „Specialiștii AUR le vor oferi consultanță juridică pentru românii care au nevoie să își apere un drept sau un interes în instanță”, a spus președintele AUR Suceava. Veronica Grosu a precizat că acest program a început deja în județul Hunedoara și va continua în toată țară. „În cadrul programului Caravana juridică dorim să promovăm și educația juridică, dar și înlesnirea dialogului între instituțiile publice și societatea civilă pentru respectarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor”, a mai declarat Grosu. Nu în ultimul rând, ea a ținut să facă referire și la un program care s-a derulat în anul 2023, „Caravana medicală”, care va continua și pe parcursul acestui an. Veronica Grosu a precizat că pe parcursul anului trecut, spitalul mobil AUR a poposit în peste 96 de localități din 24 de județe, asigurând servicii medicale la peste 12.000 de pacienți. „Obiectivul caravanei medicale este în continuare acela de a ajunge în localitățile rurale defavorizate, acolo unde românii nu au acces la servicii medicale sau de multe ori costurile sunt prea mari pentru a le permite decontarea acestora. Cu alte cuvinte, am fost, suntem și vom fi alături mereu alături de români”, a încheiat Veronica Grosu.
Comentarii