Un bărbat de 58 de ani, din comuna Udești, a rămas și fără mașina care a fost distrusă într-un incendiu și s-a ales și cu un dosar penal care vizează mai multe infracțiuni. Sâmbătă seară, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că arde un autoturism pe un drum comunal. În momentul în care polițiștii au ajuns la locul indicat, două echipaje de pompieri, unul de la ISU Suceava și altul de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Udești, stingeau deja flăcările.

A fost identificat și proprietarul autoturismului marca Ford, care de beat ce era nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. A fost dus la spital, unde i s-au luat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Mai mult, după ce au verificat în baza de date, polițiștii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce autovehicule anulat.

Pompierii au stabilit și cauza incendiului: proprietarul a accelerat prea puternic, iar scânteile care au sărit de la toba de eșapament au dus la aprinderea autovehiculului. Acum, bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,distrugere din culpă”.