Volumul „Destine fracturate”, de Vasile Aioanei, va fi lansat, joi, 1 februarie 2024, la ora 11:00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” - Sala de Artă „Elena Greculesi”. Prezintă: Simona Modreanu, Florin Cîntic, Cella Negoiescu, Mihaela Grădinariu, Luminița Reveica Țaran, Elena Mândru.

Organizatorii (Biblioteca Bucovinei, Societatea Scriitorilor Bucovineni (SSB) și Editura Junimea) au pregătit și un moment muzical, ce va fi susținut de Puiu Crețu (la flaut) și Lenuța Rusu (solist vocal).

Moderator: Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele SSB. Conform datelor publicate pe site-ul Editurii Junimea, scriitorul Vasile Aioanei s-a născut pe 14 ianuarie 1961, în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, cu licenţă în dreptul civil şi master în economie la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Debutează literar în 2021, în cadrul Cenaclului „Ţara de Sus”, cu proză în revista „Însemnări Bucovinene” şi în Almanahul 2022 al revistei. Publică proză din anul 2022 şi în revistele „Surâsul Bucovinei” a Cenaclului „Nectarie” din localitatea Vama şi „Moldova Literară” a Societăţii Scriitorilor Fără Frontiere Iaşi, iar din anul 2023, în revista „Iaşul Cultural”. Scoate de sub tipar în anul 2021 romanul ”Casa Ileana, o poveste fără sfârşit…”, iar în 2022 romanele ”Misterul sentimentelor” şi ”Pedeapsa divină”.

Vasile Aioanei este membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (Suceava) şi al Societăţii Scriitorilor Fără Frontiere (Iaşi). Palmares: Premiul „Ion Creangă” al revistei „Însemnări Bucovinene”, pentru fiecare din romanele ”Casa Ileana, o poveste fără sfârşit…”, ”Misterul sentimentelor” şi ”Pedeapsa divină”; Medalie de argint la Târgul internaţional de carte „Euroinvent” ediţia 2023 Iaşi, pentru romanul ”Pedeapsa divină”; Medalie de aur la Târgul internaţional de carte „Euroinvent” ediţia 2023 Iaşi, pentru romanul ”Misterul sentimentelor”; Marele premiu (trofeu) la Târgul internaţional de carte „Euroinvent” ediţia 2023 Iaşi, pentru romanul ”Casa Ileana, o poveste fără sfârşit…”