Departamentul de Management, Administrarea Afacerilor și Turism și Departamentul de Contabilitate, Audit și Finanțe din cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri,  Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează, la finele acestei săptămâni, un eveniment despre rolul și însemnătatea educației în rândul tinerilor.

Masa rotundă „Conștientizarea rolului educației în dezvoltarea profesională și personală a tinerilor” este programată vineri, 29 martie, de la ora 14.00, în sala E 005 din Corpul E.

„Acest eveniment reprezintă o oportunitate unică de a explora și de a discuta despre importanța educației în modelarea traseului profesional și personal al tinerilor. Vom avea discuții interactive, perspective diverse și experiențe împărtășite de profesioniști în domeniu, toate gândite să ne inspire și să ne motiveze să valorificăm la maximum potențialul educațional”, au transmis organizatorii.

Dintre temele și aspectele abordate, amintim: înțelegeri profunde despre impactul educației asupra dezvoltării profesionale, sfaturi practice pentru orientarea cu succes în carieră, oportunități de networking cu profesioniști și colegi etc.

„Participarea la această masă rotundă nu doar că va completa perspectiva asupra rolului esențial al educației în viețile noastre, dar va lansa noi teme de reflecție și discuție pentru dezbateri viitoare.

Vă așteptăm cu drag să fiți parte din această inițiativă! Să ne unim forțele pentru a sublinia și a celebra valoarea educației în și pentru societate!”, au mai transmis organizatorii.

Aceștia speră ca în rândul participanților să se numere cadre didactice de liceu, directori de liceu, pentru inițierea unui parteneriat de durată între mediul academic sucevean și instituțiile de învățământ preuniversitar, cu scopul de a crea un cadru propice dezvoltării profesionale a tinerilor din Regiunea de N-E.