Tenorul-poet Teodor Ilincăi, din Mălini, și-a lansat pe 25 martie 2024, chiar de ziua lui, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, volumul „Mozaic: poezii, aforisme, cugetări”.

Lansarea cărții a avut loc în cadrul evenimentului „Dialogul Artelor”, un dialog cultural cu tenorul Teodor Ilincăi și invitații săi, avându-l ca moderator pe profesorul Lucian Dimitriu, inspector școlar.

Nu putea lipsi de la eveniment soția tenorului-poet Teodor Ilincăi, talentata soprană Paula Iancic, arhid. Petru Ilincăi, fratele lui Teodor, alături de Cristina Preda, fondatoarea Preda Publishing, pianista Adina Alupei, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, Grupul folcloric „Plăieșii din Mălini”, flautistul Puiu Crețu, prof. Maria Crețu.

Teodor Ilincăi s-a născut la Mălini (25 martie 1983, Fălticeni), într-o familie cu 13 copii (el fiind mezinul) și este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați tenori ai generației sale. Cu o experienţă vastă pe scenele importante ale lumii, el este apreciat deopotrivă de critici şi public pentru culoarea specială, particulară a vocii sale, caldă şi puternică în acelaşi timp, dar şi pentru muzicalitatea şi dăruirea cu care abordează repertoriul clasic.
„Răspunsul suprem al întrebărilor omului este Adevărul, dar oare nu am dispărea odată cu această presupusă revelație? Să continuăm deci să existăm întrebându-ne”, spune Teodor Ilincăi, care a evoluat pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii: Monte Carlo, Londra, Hamburg, Viena, Sevilia, Berlin, Dresda, München, Bilbao, Düsseldorf, Toulouse, Tokyo, Strasbourg, Barcelona, Madrid, Sydney, Paris, San Diego, Marseille, Lausanne, Santiago de Chile, Bruxelles, Frankfurt sau Genova.

Teodor Ilincăi, spun specialiștii, militează pentru poezie ca element vital pentru dezvoltarea și cristalizarea identității culturale a unui popor, poezia sa definind-o ca pe „un manifest artistic al unui iubitor de frumos”.

Debutul în poezie pentru Teodor Ilincăi a avut loc în anul 2013, cu volumul „Cromatisme”, editura Bestseller, urmat în 2019 de al doilea volum de poezii și aforisme, „Mozaic”, Editura Preda Publishing.

 

·        Teodor Ilincăi: „Să sprijinim religia, educația, arta și cultura - pilonii neamului nostru”

 

În zi de sărbătoare, „Buna Vestire”, artistul Teodor Ilincăi a cântat pe scena suceveană la mai multe instrumente muzicale, dar s-a alăturat și Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, interpretând muzică psaltică (pe care o iubește și pe care nu o va părăsi niciodată), spre încântarea publicului. Grupul Psaltic i-a cântat sărbătoritului tradiționalul „La mulți ani!”, în aplauzele spectatorilor.

Soprana Paula Iancic a interpretat și ea câteva piese (lied și operă), fiind mult aplaudată de suceveni. Sărbătoritul zilei, autorul Teodor Ilincăi, a povestit scurte întâmplări din copilărie, a dialogat cu invitații, a primit daruri (cărți, caricaturi, flori, felicitări etc.) din partea tuturor celor care îl apreciază ca om, ca artist, ca fiu al Bucovinei, despre care Teodor vorbește foarte frumos peste tot pe unde concertează în lume, ca un adevărat „ambasador”.

„Mulțumesc din inimă tuturor pentru multitudinea de mesaje pe care mi le-ați trimis cu ocazia zilei mele de naștere. Lansarea volumului meu de poezii și aforisme și la Suceava a fost cel mai frumos cadou: s-a vorbit, s-a recitat, s-a cântat muzică psaltică, folclor, jazz, lied și operă. Un cadou de suflet a fost primirea Ordinului <Crucea Sfântul Ierarh Iacob Putneanul>, conferit de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Vă mulțumesc tuturor încă o dată și vă invit să sprijinim religia, educația, arta și cultura - pilonii neamului nostru”, a transmis Teodor Ilincăi.

Proiectul cultural „Dialogul Artelor” a fost susținut de Consiliul Județean Suceava și a fost organizat prin Centrul Cultural Bucovina.