Poetul Ion Beldeanu, cel mai longeviv președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, a plecat la Ceruri, în dimineața zilei de 13 aprilie 2024, la vârsta de 84 de ani. Ion Beldeanu a fost mulți ani redactor-șef al revistei „Bucovina literară", nume de referință al culturii din Țara Fagilor.  

S-a născut pe 22 august 1939, în localitatea Zamostea, Suceava. A fondat în anul 1981, alături de alți colegi, Cenaclul Suceava al Uniunii Scriitorilor şi a realizat publicaţia „Pagini bucovinene", supliment al revistei „Convorbiri literare". A fost secretar și preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni și a fost redactor-şef al revistei „Bucovina literară".

Înmormântarea scriitorului Ion Beldeanu va avea loc marți, 16 aprilie, începând cu ora 12.00, la cimitirul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Suceava (în spatele Colegiului Tehnic "Petru Mușat").

Conform datelor furnizate de Uniunea Scriitorilor – Filiala Iași: Ion Beldeanu a debutat în „Caiet de Poezie”, Ed. Eminescu, 1973 (în urma Concursului de debut al Ed. Eminescu), București;

A publicat 19 cărți de poezie, proză și publicistică, între care:
– „Armura solară” (versuri), Ed. Eminescu, 1984;
– „Lecția de melancolie” (poezie), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987;
– „Iarba iubirii” (publicistică), Ed. Junimea, Iași, 1989;
– „Proba mea de viață” (poezie), Ed. Omnia, Iași, 1995;
– „Bucovina care ne doare” (publicistică), 3 volume, apărute în anii 1996 – 2002 – 2007;
– „Ceaiul de după execuție” (poezie), Ed. Augusta, Timișoara, 1995;
– „Glontele de cucută” (proză), Ed. Augusta, Timișoara, 2001;
– „Starea de vid” (poezie), Ed. Lidana, Suceava, 2005;
– „Indiferenta textului”, (poezie), Ed. Augusta, Timișoara, 2005;
– „Chiar dacă” (poezie), Ed. Augusta, Timișoara, 2008.

 Premii importante:

– Premiul „Eminescu” pentru poezie, al Ministerului Culturii din România (Putna, 1995);
– Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași (pe anul 1996), pentru trilogia „Bucovina care ne doare”;
– Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași (pe anul 2002), pentru volumul de versuri „Realitatea are chipul tău”;
– Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chișinău, 2002);
–  Premiul Revistei „Convorbiri Literare” (Iași, 1999);
–  Premiul pentru Poezie „George Bacovia” (pe anul 2001) al Revistei „Ateneu” (Bacău);
–  Premiul de Excelentă al Reuniunii Scriitorilor Românilor din Cernăuți (2000);
–  Premiul de Excelență al Fundației Culturale a Bucovinei, la împlinirea vârstei de 70 ani (Suceava, 2009);

S-a ocupat de editarea volumelor:

– „Structura lacrimei” (versuri), Constantin Ștefuriuc, Ed. Geea, Botoșani, 1997;
– „Pădurea de dincolo” (proză), George Sidorovici, Ed. Lidana, Suceava, 2006;
– „Autografe pentru Bucovina Literară”, Ed. Mușatinii, 2009.

Premii, distincții:
– Distins cu Ordinul „Meritul Cultural” al Președintelui României, în grad de Cavaler (Bucuresti, 2004).
– Distins cu Medalia „Mihai Eminescu”, conferită prin Decret al Președintelui Republicii Moldova, la împlinirea a 160 de ani de la nașterea Poetului (Chișinău, ianuarie 2010).

Apartenența la organizații profesionale, altele:
Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni

Redactor-șef al Revistei „Bucovina Literară”

 

Volume:

Destine din Nord, volum realizat în colaborare cu Alexei Rudeanu, Iaşi, 1974
Mirele pâinii, Bucureşti, 1976
Albastru de Bucovina, Bucureşti, 1979
Bună seara, frumoasă poveste, Iaşi, 1981
Armura solară, Bucureşti, 1983
După-amiaza unei amintiri, Iaşi, 1985
Lecţia de melancolie, Cluj Napoca, 1987
Iarba iubirii, Iaşi, 1989
Seminţe eterne, Bucureşti, 1990
Proba mea de viaţă, Iaşi, 1995
Bucovina care ne doare, I-II, Iaşi, 1996-2002
O dimineaţă pentru fiecare, Suceava, 1998
Ceaiul de după execuţie, Timişoara, 1999
Glontele de cucută, Timişoara, 2001
Realitatea are chipul tău, Cluj Napoca, 2002