Mihai Drișcu (1946 - 1989), strălucit critic de artă, autentic filozof de cultură, personalitate de anvergură, a fost omagiat la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”Suceava, în ziua de 11 aprilie, zi care cu exact 35 de ani în urmă avea să-i aducă sfârșitul.

La inițiativa Gabrielei Drișcu și cu susținerea directoarei liceului, prof. Alexandra Bejinaru, apropiați ai criticului de artă, foști colegi, membri ai familiei s-au reunit într-o sală a colegiului sucevean pentru a cinsti memoria criticului Mihai Drișcu.

De asemenea, Alexandru Bejinaru a anunțat că o sală de clasă a liceului din strada Petru Rareș va purta numele Mihai Drișcu și va fi semnalată cu o plachetă.

Pr. Florin Hostiuc a oficiat o slujbă de comemorare, iar apoi artistul plastic prof. Lucia Pușcașu a trasat o serie de repere din activitatea și cariera lui Mihai Drișcu.

Mihai Drișcu s-a născut în Suceava, în 1946, apoi a locuit scurtă vreme la Rădăuți, unde a făcut clasele primare. Gimnaziul l-a făcut la Suceava, la fel și liceul, la „Petru Rareș”, cu sediul la acea vreme în corpului B al Colegiului de Artă.

Până în 1969 a fost student la Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu”, secția Istoria Artelor, având ca profesori nume mari precum Eugen Schileru, Ion Grigorescu, Vasile Drăguț.

În 1965 debutează cu un articol despre artă la Suceava, în ziarul Zori Noi.

S-a afirmat la revista „Arta“ din Bucureşti, unde a lucrat până în 1989, când s-a stins în floarea vârstei.

„A scris mult, povestiri, eseuri, cronici despre artă, era un boem în sensul cel mai bun al cuvântului, vizita atelierele artiștilor, toate cronicile lui erau foarte bine documentate. La <Arta> i-a avut colegi pe Gheorghe Vida, Adrian Guță, Dan Călin, Virgil Mocanu, decanul de vârstă al criticilor de astăzi. Despre Mihai vorbește Virgil Mocanu: <Cel mai bun dintre noi, un intelectual de profunzime, cu un har aparte pentru scris, autentic filozof de cultură, un redactor fidel de neînlocuit>”, a spus Lucia Pușcașu.

·       „Un spirit de neînlocuit, modelat după un tipar cu totul special”

Tot Lucia Pușcașu a citat din Adrian Guță, profesor la secția de istoria artelor, care a arătat că Mihai Drișcu a fost „unul dintre cei mai documentați și mai dotați critici de artă români pe care i-am cunoscut, a fost un adevărat personaj prin apariție și discurs în egală măsură. Avea un umor subtil, uneori mângâietor, adesea ușor pișcător”.

Gheorghe Vida, coleg de facultate cu Mihai Drișcu, spunea despre el că „s-a afirmat rapid, fiind unul dintre protagoniștii de marcă ai generației noi de teoreticieni ai artelor vizuale. Era foarte înzestrat, asimila avid din diverse surse, citea continuu. În studenție a debutat cu povestiri, apoi a scris cronici, eseuri despre plastica românească și universală. A fost cel mai bun cunoscător al artei contemporane de la noi, din câți știu, din ultima jumătate de secol. Un spirit de neînlocuit, modelat după un tipar cu totul special”.

Tot Lucia Pușcașu a dat citire unui recent necrolog scris de criticul de artă Dan Călin, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, „un modest omagiu adus celui fără de care cultura vizuală din România ar fi fost mai săracă”.

La rândul său, directorul Bibliotecii „I. G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, a oferit directoarei colegiului gazdă un exemplar al cărții „Oglindă cu memorie”, al lui Mihai Drișcu, cu prefață de Gheorghe Vida și postfață de Constantin Severin, apărută în 2006.

Au mai luat cuvântul Ion Mareș, director adjunct al Muzeului de Istorie, foști colegi și profesori.

La finalul manifestării, Gabriela Drișcu, fosta soție a regretatului Petru Drișcu, fratele mai mic al lui Mihai Drișcu, cea care s-a preocupat constant de păstrarea vie a memoriei celor doi, a mulțumit tuturor pentru prezența la eveniment, pentru organizare și implicare.