Demararea lucrărilor de pregătire a terenului pentru realizarea primei parcări supraterane a Sucevei vine la pachet și cu o serie de modificări de circulație în zonă, inclusiv cu modificări ale infrastructurii rutiere, anunțate de viceprimarul Lucian Harșovschi.

O astfel de modificare este realizarea unei noi artere de legătură între bulevardul principal și strada Alexandru cel Bun, din spatele Primăriei Suceava, spre intrarea în parcarea supraterană.

De asemenea, circulația rutieră va fi  modificată parțial pe strada Alexandru cel Bun (care acum e cu sens unic), astfel încât să se circule pe două sensuri, de la intersecția cu strada Ștefan Tomșa până la cea cu strada Universității.

De altfel, viitoarea parcare supraterană, cu cinci niveluri, va avea accesul auto și pietonal, precum și cel al utilajelor pentru stingerea incendiilor, atât din strada Alexandru cel Bun, cât și din strada Ștefan Tomșa.

Demisolul clădirii va asigura circulația în lungul străzii Ștefan Tomșa și tot aici se vor amplasa spațiile administrative și tehnice necesare funcționării parcării.

La nivelul parterului se va realiza accesul pietonal, la o cotă apropiată de cea a străzii Alexandru cel Bun.

Lucian Harșovschi a mai precizat că următoarea parcare supraetajată va fi amenajată în zona Dim Electronic, la baza cartierului Obcini, planurile investiției, pentru care se dorește atragerea de fonduri europene, fiind deja în proiectare.