Reprezentanți ai Asociației In Business Club Suceava s-au aflat, recent, în Italia, regiunile Umbria și Lazio, pentru promovarea dezvoltării relațiilor comerciale bilaterale la nivel regional.
Reprezentanții Biroului de promovare comercială și economică din cadrul Ambasadei României în Italia au organizat, pe 25 mai 2024, o reuniune la sediul misiunii diplomatice de la Roma, cu reprezentanți ai Asociației In Business Club Suceava, în cadrul misiunii economice desfășurate de aceștia în regiunile Umbria și Lazio.
La întâlnire au participat peste 20 de antreprenori care activează în producție, comerț sau servicii (IT, consultanță fiscală, turism, servicii medicale), interesați să dezvolte relații comerciale cu companii din Italia.
Reprezentantul Biroului economic Roma, ministrul consilier Norina Boru, a prezentat principalele aspecte ale relației bilaterale comerciale, urmând ca biroul economic să ofere asistență companiilor românești interesate de piața italiană.
Conform datelor furnizate de reprezentanții Ambasadei României în Italia, la reuniune a fost prezent și Indra Perera, președintele onorific al Confederației Naționale a Artizanilor și IMM-urilor, secțiunea CNA WORD, care le-a vorbit antreprenorilor despre oportunitățile de colaborare dintre CNA și In Business Suceava.
Am aflat de la delegația suceveană că vizita membrilor In Business Suceava în regiunile Umbria și Lazio se înscrie în seria evenimentelor care promovează dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale la nivel regional. În cadrul reuniunii bilaterale, sucevenii au atins inclusiv ideea de a promova Bucovina, de a atrage turiști italieni în județul Suceava, pe lângă invitația făcută antreprenorilor italieni de a investi în județul Suceava.
Comentarii