Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PNL pentru un nou mandat la conducerea administrației județene, a fost, sâmbătă, pe șantierul de extindere a rețelei de apă și canalizare în satul Sf. Ilie, din comuna Șcheia. Însoțit de primarul în funcție Vasile Andriciuc, Flutur a declarat că strada Teilor, în lungime de 1,7 km, care leagă Sf. Ilie de Suceava, va fi finalizată într-o lună, iar pe strada Izvor, în zona Registrului Auto, va începe asfaltarea săptămâna viitoare. „Se lucrează la apă-canal. Proiectul de 326 de milioane de euro pe care l-am adus alocă localității Șcheia 28 de milioane de euro, din care numai aici, la Sf. Ilie, avem străzile Târnavelor și Făgăraș, unde deja s-a tras apă și canal. Se lucrează și știu că oamenii așteaptă apă-canal, așteaptă drumuri. Un pic de răbdare. Poate unora le-a expirat răbdarea, că a durat mult și licitația, dar și pentru că alții au ținut la sertar aceste proiecte. Vine apa și canalul, inclusiv în Șcheia, pe strada Izvor, acolo unde i-am bătut la cap zilnic, săptămâna viitoare, joi, o să se toarne asfalt. Așa că e șantier total în Sf. Ilie și oamenii de aici vor avea cât de repede apă, canalizare și drumuri așa cum trebuie”, a transmis Gheorghe Flutur.