Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața în urma coliziunii mașinii pe care o conducea cu un autotren. Accidentul a avut loc luni după-amiază,  pe raza localității Rădășeni.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (echipaj de descarcerare și de prim-ajutor calificat), cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic.

În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale mașinii însă, din păcate, avea leziuni incompatibile cu viața.

Din păcate, ziua de 3 iunie a fost una neagră pe șoselele județului. S-au înregistrat două accidente mortale, unul între Rădăuți și Horodnic, în care a murit un biciclist, și cel de la Rădășeni.

De asemenea, au mai avut loc și alte accidente cu consecințe serioase, unul și în municipiul Suceava, în care a fost rănit grav un motociclist.