Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, și cu președintele PNL Botoșani, Valeriu Iftimie, la barajul de pe Siret, de la Vârfu Câmpului, a informat luni departamentul de comunicare al administrației județene sucevene. Conform comunicatului, discuțiile din cadrul întâlnirii s-au axat pe finalizarea lucrărilor barajului, care este realizat în proporție de peste 90%. Această lucrare, începută în 1999 și neterminată până în prezent, acoperă o suprafață de aproximativ 600 de hectare între județele Botoșani și Suceava.

„Barajul este esențial ca sursă de apă pentru orașele Dorohoi și Botoșani, asigurând circa 5 milioane de metri cubi de apă, comparativ cu cei 2,5 milioane de metri cubi furnizați de barajul de la Bucecea, care este în mare parte colmatat. Criza apei din ultima perioadă și necesitatea unei surse constante și sigure de apă justifică finalizarea de urgență a acestui baraj. Atât județul Botoșani, cât și județul Suceava sunt interesate de acest proiect, nu doar pentru consumul populației, ci și pentru a sprijini fermierii din zonă”, a transmis Gheorghe Flutur.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat că va solicita Ministerului Mediului o examinare „de urgență” la fața locului și finanțare pentru finalizarea acestei investiții, „care durează de prea mult timp”.

În județul Botoșani cei trei lideri PNL s-au întâlnit și cu fermieri, în zona Ungureni, „pentru a discuta problemele acestora și pentru a identifica soluții de sprijin în această parte a țării”, se mai arată în comunicat.