Rugby Club Gura Humorului a obținut o victorie importantă în deplasare, în Divizia Națională de Seniori, impunându-se pe terenul celor de la Rugby Club Bârlad.

Scorul final, 31-45, spune multe despre spectacolul oferit de ambele echipe. Victoria contează atât în clasament, cât și sub aspect moral, echipele din Suceava sau Gura Humorului nereușind de mulți ani să câștige la Bârlad.

”A fost un joc rapid, dinamic, a fost un adevărat spectacol. Am profitat și de faptul că echipa gazdă a avut mulți absenți suspendați, dar meritul cel mai mare a fost al nostru. Am fost la conducere tot timpul, am condus și cu 32-12, ei au mai revenit, s-au apropiat, dar pe final am marcat un eseu care ne-a ajutat să ne îndepărtăm și să luăm și punctul bonus ofensiv”, a declarat managerul Ștefăniță Rusu, care, la 48 de ani, a fost integralist în acest meci. Asta în principal din cauza problemelor de lot, din păcate humorenii având multe accidentări, inclusiv la Bârlad.

Gruparea humoreană a reușit cinci eseuri prin Geofrey Okwach (2), Hanco Scherman, Sean Morell și David Balan.

Din lovituri de picior a marcat 20 de puncte Mihai Daraban, declarat Jucătorul meciului. 

RC Gura Humorului are 3 victorii din 4 meciuri și un început evident bun de sezon.

Urmează pentru RC Gura Humorului o serie de 4 meciuri foarte importante, în iunie, următorul chiar sâmbătă, 8 iunie, când va juca acasă, de la ora 11.00, cu CSM Constanța, una dintre cele mai solide echipe din Divizia Națională.

CSM Bucovina Suceava a jucat și ea în deplasare, tot în Moldova, la Iași, unde a cedat clar, cu 63-3.

Antrenorul-jucător Marcel Crețuleac a mărturisit că a deplasat la Iași un lot foarte tânăr, cu mai mult de jumătate jucători de 18-19 ani, astfel că nu s-a putut ține ritmul cu liderul diviziei.

Partea bună a acestui meci este că jucătorii de 18-19 ani au avut șansa de a vedea cum este să joci cu un adversar puternic de la seniori.     

Pentru CSM Bucovina Suceava va urma sâmbătă, 8 iunie, un meci foarte important, acasă, cu RC Bârlad, partidă în care sucevenii speră și cred că se pot impune. Meciul se va juca sâmbătă, de la ora 16.00, la baza Unirea.