Un motociclist a suferit leziuni grave în urma accidentului care a avut loc luni dimineață, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava. Din cercetările polițiștilor rutieri rezultă că motociclistul a căzut victimă unui șofer care nu s-a asigurat la virajul făcut la stânga.  

Accidentul s-a produs în jurul orei 9.40, în zona farmaciei Oana Maria.

Din cercetările poliției rezultă că un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Ipotești, care conducea un Opel Zafira, pe bulevardul George Enescu, pe banda a II-a a sensului dinspre Curcubeu spre Mobilă, nu a acordat prioritate de trecere la virajul făcut la stânga, spre o arteră secundară, intrând în coliziune cu motocicleta KTM condusă din sens opus de un bărbat în vârstă de 38 de ani.

Impactul a fost violent, inclusiv mașina suferind avarii.

Motociclistul în vârstă de 38 de ani a fost proiectat pe carosabil, echipajul medical găsindu-l conștient și cooperant, dar cu mai multe leziuni.

Spitalul Județean a comunicat ulterior că bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, contuzie coloană cervicală, fractură membru superior drept și fractură bazin.

Motociclistul a rămas internat în secţia Ortopedie, stabil, dar cu leziuni grave.

Polițiștii i-au verificat cu etilotestul pe ambii implicați în accident și a rezultat că nu erau băuți.

Cercetările vor continua în cadrul unui dosar de vătămare corporală din culpă.