Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, 5 iunie, Grupul Dolce Vocalis de la Vocalis Music School Suceava, îndrumat de prof. Cosmina Mandiuc-Palade, a creat un proiect inedit și emoționant, o piesă muzicală la care s-a filmat și un clip, intitulat „Cântecul Pământului”.

După cum ne-a spus prof. Cosmina Mandiuc-Palade, „Cântecul Pământului” este mult mai mult decât o melodie, „este un îndemn la solidaritate, o invitație la reflecție, o promisiune de speranță, de responsabilitate și de implicare activă în protejarea și conservarea mediului înconjurător”.

Copiii creează „un ecou de sensibilitate și înțelegere profundă a necesității protejării mediului în care trăim”, dedicându-și talentul și implicarea pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă planeta noastră. Prin mesajul lor puternic, a mai completat coordonatoarea grupului, copiii invită sucevenii și nu numai să ia atitudine și să contribuie la protejarea frumuseții și echilibrului acestui colț de univers, singurul pe care îl avem. Sunteți invitați să vă alăturați copiilor în această călătorie emoționantă spre reflecție și emoție.

La acest proiect au participat copiii care studiază canto la Vocalis Music School, îndrumați de prof. Cosmina Mandiuc-Palade. Filmările au fost realizate în fondul forestier care aparține Direcției Silvice Suceava, dar și într-o stație de sortare deșeuri menajere și reciclabile autorizată.

Vocalis Music School este o școală de muzică din Suceava, unde se poate studia canto (muzică ușoară sau populară), instrumente muzicale (pian, chitară, saxofon, clarinet), ateliere muzicale pentru copii și studio profesional de înregistrări.

Școala se implică activ în numeroase activități cu micii și marii artiști (recitaluri, concursuri, spectacole) și organizează proiecte - activități interesante (de Crăciun, de Ziua Mamei, de Paște etc.). Elevii școlii participă la numeroase concursuri și festivaluri naționale și internaționale de muzică, obținând premii importante și aflându-se mereu pe podium. Coordonator proiect și prof. îndrumător: Cosmina Mandiuc-Palade; Adaptare după: Earth Song (Michael Jackson); Instrumental: Daniel Balan; Textier: Laura Mogorean; Sunet și masterizare: Dj Verony Production;  Fotograf: Vlad Vamanu; Producție video: Daniel Blană. Clipul realizat de copii: https://s.go.ro/8qbweq06