Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care se deplasa cu o bicicletă, a fost accidentat mortal de o mașină în miez de noapte, pe drumul județean Mălini – Slatina, în zona satul Pâraie.

Un apel la 112 venit miercuri, la ora 1.15, a anunțat Poliția municipiului Fălticeni cu privire la faptul că un bărbat este întins pe partea carosabilă a DJ 209A, în localitatea Pâraie, posibil decedat.

În scurt timp s-a constatat decesul celui care se deplasase cu o bicicletă, Vasile B., în vârstă de 24 de ani, din Mălini.

Urmele unui accident rutier au fost clare, astfel că în scurt timp s-a dat o alarmă majoră.

Au fost alertate toate echipajele în serviciu și a fost identificat abandonat un autoturism marca Skoda, cu avarii, în zona mănăstirii Slatina.

După ce au avut date despre mașină, polițiștii au avut imediat și un suspect.

Dimineață, în jurul orei 7.45, a fost identificat suspectul Mihai Pîrlac, din satul Găinești, comuna Slatina, care ar fi fost autorul accidentului.

La aproximativ 7 ore de la accident, când a putut fi testat, suspectul avea concentrația de 0,17 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost dus la spital, pentru recoltarea probelor biologice. Un calcul retroactiv ar putea estima alcoolemia pe care o avea la ora accidentului.

Până la lămurirea aspectului legat de alcoolemie, suspectul are deja două capete de acuzare grave, în concurs, infracțiunile de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Din păcate, este deja al treilea accident mortal din această săptămână, doi dintre cei care au murit fiind bicicliști.