Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că lucrările la Palatul Administrativ din centrul Sucevei sunt în grafic și vor fi finalizate la termenul stabilit, în vara anului viitor. Gheorghe Flutur a spus că în momentul de față se lucrează intens la șarpantă. „A venit țigla ceramică. În momentul acesta se ia apa, cum se spune, și se avansează mult la mansardă. S-au zidit din nou și coșurile de fum și toate ornamentele din acoperiș”, a arătat Flutur.

El a precizat că lucrările sunt în grafic. Președintele CJ Suceava a amintit că investiția în reabilitarea Palatului Administrativ din Suceava care a fost afectat de un incendiu se ridică la aproape 100 de milioane de lei. „Vorbim de o consolidare a întregii clădiri, cu șarpantă rezistentă la incendii, o recompartimentare, o fortificare a fundației, a elevației. Anul viitor în vară este termenul final pentru ca acest Palat Administrativ să fie pus în funcțiune. Va fi o clădire emblematică pentru orașul Suceava și pentru întreg județul”, a declarat Gheorghe Flutur.