Cădere fatală într-o scară de bloc din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, victimă fiind o femeie în vârstă de 38 de ani.

Marți seară, în jurul orei 19.30, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că o vecină a căzut de la etajul 2, în scara de bloc, și este în stare de inconștiență.

Din cercetările efectuate la fața locului, pe strada Putna, a rezultat că femeia era probabil sub influența alcoolului, s-a dezechilibrat și a căzut de la o distanță de peste 6 metri, de la etajul II la demisolul scării.

Din păcate, femeia s-a lovit grav la cap. Ea a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a ajuns în stare gravă, dar în viață.

Femeia a fost preluată cu diagnosticul de „multiple traumatisme craniene” și, la aproximativ două ore de la accident, a decedat.

Procedural, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava au deschis un dosar penal în cadrul căruia vor continua cercetările, deși de principiu nu sunt suspiciuni privind condițiile în care s-a produs accidentul fatal.