Doliu în întreaga Bucovină, după ce conf. univ. dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, s-a stins din viață miercuri, 5 iunie. Ea a trecut la cele veșnice la Mănăstirea Putna, după ce părăsise cu ceva timp în urmă Cernăuțiul odată cu izbucnirea războiului din Ucraina. Va fi înmormântată în cimitirul Parohiei Putna, vineri, 7 iunie.

Alexandrina Cernov, un nume mult iubit în Bucovina, a reprezentat o emblemă a păstrării românismului într-o zonă și în perioade ostile existenței naționale în nordul Bucovinei. Membră de onoare a Academiei Române, conferențiar la Universitatea Națională din Cernăuți,  redactor-șef al revistei „Glasul Bucovinei” și director al Editurii „Alexandru cel Bun”, Alexandrina Cernov a desfășurat pe parcursul vieții sale oactivitate științifică, publicistică, pedagogică și culturală, care au contribuit la consolidarea statutului limbii române în comunitățile etnice înstrăinate de Patria Istorică.

Ea s-a format la Universitatea din Cernăuți, unde apoi a fost cadru didactic la Catedra de Filologie Română a aceleiași universități, predând cursurile de teorie literară, istoria literaturii române, stilistică și literatură comparată. În calitate de dascăl, ea s-a dedicat cu efort și pasiune formării generațiilor de studenți, care sunt astăzi profesori de limba și literatura română, scriitori, jurnaliști, traducători, reprezentanți ai elitei culturale românești din Ucraina.

 

·        Alexandrina Cernov, un stâlp de nădejde al românismului în Bucovina

 

Născută la Hotin, în noiembrie 1943, și refugiată cu familia în România, ea a urmat studiile Liceului nr.32 din București. În 1961 a finalizat studiile la Universitatea din București, iar în perioada 1962-1966 a urmat Facultatea de Filologie a Universității Naționale din Cernăuți, atunci în Uniunea Sovietică.  A susținut teza de doctorat la Chișinău, în anul 1989, cu tema ”Lingvostilistica comparată româno-rusă a limbajului poetic”, după care între anii 1971 și 2002a fost conferențiar universitar la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universității Naționale din Cernăuți. Aici ea și-a desăvârșit activitatea didactică, susținând cursuri de teoria literaturii, istoria literaturii vechi românești, teoria traducerii şi stilistica limbii române, lingvostilistica şi poetica comparată, studii de literatură comparată.Alexandrina Cernov a fost membru fondator al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu“ din regiunea Cernăuţi, al cărei vicepreședinte a fost în anul 1989 și președinte în perioada 1990 – 1994. S-a implicat activ în proiectele de cercetare a situației minorităților naționale din Ucraina, făcând în același timp cercetări profunde asupra istoriei şi culturii Bucovinei, statutului limbii române, asupra problemelor actuale ale comunității românilor din nordul Bucovinei. A făcut adevărate studii de sociologie, istoria literaturii române, stilistica limbii române și poetica comparative.

O latură importantă a activității sale a constituit-o implicarea activă în promovarea culturii și învățământului în limba română în spațiul ucrainean, fiind autoare a importante manuale școlare de limba şi literatura română, destinate școlilor românești din Ucraina.

Vestea morții ei i-a întristat pe cei care au cunoscut-o și apreciat-o, astfel că scriitorul Vitalie Zâgrea a transmis: ”O pierdere imensă pentru întreaga comunitate românească, dar în special pentru românii din Bucovina, pentru care acad. Alexandrina Cernov a fost un stâlp de nădejde, un licăr de lumină și speranță, o adevărată enciclopedie a trecutului neamului românesc.”

Alexandru Ovidiu Vintilă, președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni și redactor-șef al revistei „Bucovina literară” a trimis mesajul său: ”Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în lumea celor drepți. E o mare pierdere pentru noi toți! Ne rămân amintirile, cărțile, revista la care a trudit! A fost un spirit infatigabil, dăruită trup și suflet cauzei pe care a slujit-o fără odihnă: limba și cultura română, drepturile românilor din zona Cernăuți.”

Trupul neînsuflețit al doamnei acad. Alexandrina Cernov este depus în Paraclisul Mănăstirii Putna,  slujba de înmormântare urmând să aibă loc vineri, 7 iunie , la mănăstire, iar înhumarea să fie făcută în Cimitirul Parohiei Putna.