Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, au verificat joi stadiul lucrărilor la noul punct aero-medical care se construiește în acest municipiu și care va fi deservit de un elicopter SMURD pentru intervenții în situații de urgență. Gheorghe Flutur a spus că investiția în construcția punctului aero-medical este finanțată de Consiliul Județean Suceava, cu suma de 2,5 milioane de euro. „Aici avem un centru unde vom avea heliportul și hangarul elicopterului SMURD pe care Consiliul Județean Suceava l-a adus. Mulțumesc Primăriei Câmpulung Moldovenesc pentru că ne-a dat acest spațiu să facem un punct aero-medical pentru zona de munte. Este foarte important pentru că supraveghează toată zona de munte, iar cazurile urgente și grave de aici vor pleca spre Spitalul Clinic Județean Suceava”, a spus Flutur. El a arătat că punctul aero-medical va dispune de un hangar pentru elicopter cu o lățime de 18 metri și 8 metri înălțime, o clădire tehnică de birouri, spațiu pentru combustibil și o pistă de aterizare/decolare cu un sistem de iluminare și de balizaj special. Președintele CJ Suceava a precizat că punctul aero-medical va fi împrejmuit cu gard cu izolare fonică. „Consider că această investiție este urgentă și extrem de binevenită pentru zona de munte a județului Suceava. Aici va fi elicopter care va putea fi garat și pentru care să poată fi apelată orice urgență pentru județul Suceava”, a spus Gheorghe Flutur. El a mai adăugat că în momentul de față minunații medici de la Spitalul Clinic Județean Suceava deja salvează pacienți cu AVC transportați din alte zone ale țării cu elicoptere SMURD. La rândul său, primarul Mihăiță Negură a precizat că punctul aero-medical este o investiție care va salva vieți și i-a mulțumit președintelui CJ Suceava în numele locuitorilor din zona de munte a județului pentru realizarea acestui proiect.