Candidatul PSD pentru Primăria Suceava, Vasile Rîmbu, a votat duminică dimineață, el prezentându-se la urne la secția amenajată în incinta Grădiniței ”ABC” din cartierul George Enescu alături de soția sa. Vasile Rîmbu a spus că a votat pentru fericirea și bunăstarea sucevenilor. „Am votat pentru județul Suceava, pentru municipiul Suceava, și desigur pentru alegerile europarlamentare. Am venit cu gândul ca eu și echipa mea de consilieri să ne îndeplinim țelul să facem Suceava bine, pentru că știu, pot și vreau. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus Vasile Rîmbu după ce a votat.
Comentarii