Candidatul AUR pentru funcția de primar al Sucevei, Cătălin Axinte, s-a prezentat la urne împreună cu familia sa, fiind primit cu aplauze de susținătorii săi, iar soția sa a primit un buchet de flori. Cătălin Axinte a votat la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar la ieșirea de la urne a declarat că ziua votului este o zi istorică. „Este o zi istorică și am învățat la școală că istoria e ca o făclie care o ținem noi, cei prezenți, pentru a lumina viitorul. Și astăzi vom face istorie în Bucovina. Vom aduce schimbarea care este necesară după 34 de ani, dar și normalitatea. Îi îndemn pe toți sucevenii să iasă la vot, pentru că nu se cade ca altcineva să ne hotărască nouă viitorul. De aceea rog pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze ziua aceasta, să fie o zi binecuvântată cu pace și cu liniște în inimile oamenilor. Și mă adresez în special celor tineri. Aveți șansa ca nu altcineva să vă clădească vouă viitorul. Ieșiți la vot”, a spus Cătălin Axinte.