Mai mulți profesori de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava au efectuat o vizită, pe 5 iunie 2024, la Liceul „Liderul” din Boian (regiunea Cernăuți, Ucraina).

Acest schimb de experiență s-a realizat în cadrul proiectului educațional de colaborare „Vecini în Europa unită”, colaborare ce are ca scop cooperarea multilaterală între cele două instituții școlare.

Din delegația suceveană au făcut parte prof. Popescu Anamaria, prof. Martineac Delia, prof. Luminița Ștefănel, prof. Hopulele Marcela, prof. Divisevici Ana-Maria, prof. Timoficiuc Ana-Maria, Diana Sirețian, însoțiți de directoarea prof. dr. Silvia-Corina Nuțu.

Echipa de profesori suceveni a avut prilejul de a participa la un frumos program artistic oferit de absolvenții clasei a IV-a, program intitulat „Adio, clasele primare”, fiind impresionați de prestația grupului folcloric „Nadia”, coordonat de prof. Olena Toma.

Directoarea Liceului „Liderul” - Ion Neculce - Boian, prof. Svitlana Gavca, a menționat că „semnarea acestui protocol este importantă, pentru că deschide o serie de oportunități, o cooperare bilaterală în direcția socializării pe segmentul educațional și o colaborare pe bază de parteneriat activ în domeniul învățământului și culturii”.

Directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, și-a exprimat bucuria de fi prezentă la această sărbătoare dedicată elevilor de ciclu primar, într-o zi cu o simbolistică aparte – 5 iunie – „Ziua învățătorului”, zi care amintește de marele dascăl Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc.

Prof. Delia Martineac a transmis mesajul lui Ilie Sauciuc, președintele Uniunii Ucrainenilor, Filiala Suceava, și inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în cadrul IȘJ Suceava, din care a reieșit „deschiderea Uniunii Ucrainenilor către colaborare, dialog și sprijinirea activităților educative ce au ca scop colaborarea cu școlile din Ucraina”.

Un moment deosebit l-a constituit lansarea cărții „Boianul meu cu inima română”, scris de Maria Toacă – Andrieș, publicistă și eseistă din regiunea Cernăuți, președinta societății „Doamnele Române”, care a încheiat expunerea sa cu un mesaj adresat dascălilor din Boian: „Având prea multe mărturisiri, cuvântul despre cărți îl amân pentru altă dată. Acum mă îndulcesc cu picătura de miere, adunată din florile acestei primăveri de albinele ce gospodăresc în livada liceului, asemuindu-i pe profesori cu hărnicia lor.”

 

·        Proiecte comune

 

În cadrul evenimentului a avut loc reînnoirea protocolului de colaborare dintre Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Liceul „Liderul” Boian, protocol coordonat de prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, prof. dr. Delia Martineac, metodista Olga Ostafi și prof. Gheorghe Demenciuc.

În decursul anului școlar 2023-2024, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a semnat și derulat patru proiecte de parteneriat educațional cu unități școlare din regiunea Cernăuți, Ucraina, cu predare în limba română sau ucraineană: Proiectul „Împreună în Europa unită”, semnat cu Liceul „Liderul” Boian; Proiectul „Elevi acum, profesori în devenire”, semnat cu Colegiul Pedagogic din cadrul Universității Naționale „Iuri Fedkovici” Cernăuți și Uniunea Ucrainenilor din România; Proiectul „Împreună pentru o educație bună”, semnat cu Liceul „Gheorghe Asachi” Herța, Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, și Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți; Proiectul „Același soare pentru toți”, semnat cu Liceul Tereblecea, Uniunea Ucrainenilor din România, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți și Școala Gimnazială Vatra Moldoviței.

Delegația suceveană a vizitat și Mănăstirea de maici „Nașterea Maicii Domnului” din Boian, unde se află icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, dar și Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de urmașii cărturarului Ion Neculce, unde a vizitat și muzeul bisericii și a cinstit memoria lui Ieraclie Porumbescu, care a slujit în acest sfânt lăcaș.

La manifestare au participat reprezentanți ai administrației locale, ai comunității românești din regiunea Cernăuți și ai diplomației românești în Ucraina: Nicolae Dan Constantin, Consul/ministru plenipotențiar în cadrul Consulatului General al României în Cernăuți, Olga Ostafi, metodist la Centrul Calității Cunoștințelor, Departamentul Educației și Știință din cadrul Administrației Militare Regionale Cernăuți, Vasile Babi, viceprimarul comunei Boian, Jaclina Panasiuc, șefa Departamentului pentru educație Boian.

Întreaga audiența a făcut o călătorie imaginară prin istoria localității și a liceului din Boian, prezentată de elevi ai școlii.

Prof. Delia Martineac a mai observat că „în urma vizitei delegației Liceului <Liderul> Boian la Suceava, aceștia au admirat solidaritatea noastră fața de poporul ucrainean, prin pictura murală de pe peretele bibliotecii colegiului nostru, și au răspuns la fel, zugrăvind pe peretele liceului lor, din Boian, o imagine ce simbolizează pacea, armonia și prietenia dintre cele două popoare vecine”.