La Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului a avut loc joi, 6 iunie 2024, conferința online a Simpozionului național „Exemple de bune practici în recuperarea elevului cu CES”, simpozion care se desfășoară cu avizul IȘJ Suceava și al Casei Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava. Cea de-a VIII-a ediție a simpozionului a adus împreună 281 de cadre didactice și specialiști din domeniul recuperării elevilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), din 30 de județe ale țării și din municipiul București.

Profesoara Militina-Cleopatra Culidiuc a declarat că lucrările simpozionului s-au desfășurat pe patru secțiuni, care au vizat incluziunea școlară ca demers integrator în sprijinul elevilor cu CES, tendințe și inovații privind reabilitarea, educația și asistența elevilor cu CES, impactul activităților extrașcolare asupra evoluției psihocomportamentale a elevilor cu CES, precum și intervenții terapeutice și activități de consiliere educațională și psihopedagogică pentru elevii cu CES. În cadrul conferinței a putut fi prezentată în direct doar o mică parte din lucrările transmise de colegii din țară, colegi cărora organizatorii humoreni le mulțumesc „pentru participare și pentru contribuția deosebit de valoroasă adusă prin lucrările transmise”.

Echipa de organizare a simpozionului a fost formată din inspector școlar pentru învățământ special, profesor Ciprian Ionuț Manolache, directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei”, profesor Petru-Marian Călinescu,  director adjunct, profesor Cezar-Vasile Strugariu, profesor Gabriela Sîrbu - CPPE, profesor Mariana Chichifoi, profesor Militina-Cleopatra Culidiuc, profesor Neonila Dascălu, profesor Dumitrița-Doinița Dabija, profesor Isabella- Maria Istrate, profesor Ortenzia Leșinschi, profesor Daniela Mihăilă, profesor Elena-Mihaela Moroșan, profesor Narcisa-Cătălina Poclitaru, profesor Rybanna-Elena Sabin, profesor Olga-Simona Tofan, profesor Liliana-Ștefania Țilică și profesor Livia-Teodora Ţebrean.

„Lucrările simpozionului vor fi reunite în Auxiliarul curricular – revista online SucCES - nr. 8,  ISSN 2559-7505, ISSN-L 2559-7505, ce constituie o adevărată colecție de resurse educaționale deschise, aflate la îndemâna cadrelor didactice interesate de problematica educației speciale”, a completat profesoara Militina-Cleopatra Culidiuc.