Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Vicovu de Sus, cadre didactice, părinţi, oficialități au participat joi, 6 iunie 2024, la inaugurarea sălii de sport aparţinând acestei instituţii de învăţământ.

Consilierul educativ prof. Maria-Daniela Mironescu a explicat că această construcție a fost începută acum patru ani, printr-un proiect PNDL, și, odată finalizată, sala de sport a fost dotată cu cel mai modern echipament, prin proiect PNRR.

Directoarea școlii, prof. Iuliana-Nicoleta Aluculesei, a declarat: ,,În sfârșit, putem spune că școala noastră se aliniază, din acest punct de vedere, standardelor contemporane. Mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestui proiect atât de important. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să ne bucurăm împreună de proiectele noastre”. La inaugurarea sălii de sport au participat primarul orașului, Vasile Iliuț, prof. dr. Daniel Hrenciuc, inspector școlar la IȘJ Suceava, Bogdan Șorodoc, consultant pe proiecte europene, preoții Cristian Irina, Mircia Irina, Mihai Isopescu şi, gazda evenimentului, directoarea prof. Iuliana-Nicoleta Aluculesei.

„Elevii se vor bucura, astfel, de orele de educație fizică, desfășurate în cele mai bune condiții, indiferent de vremea de afară. Mulțumirile se îndreaptă către domnul primar, Vasile Iliuț, care este prezent în viața elevilor școlii, în tot ceea ce înseamnă calitate a procesului instructiv-educativ și, nu în ultimul rând, în asigurarea bunăstării familiei acestei instituții de învățământ. Acest demers reprezintă un exemplu remarcabil al angajamentului comunităţii şi al autorităţilor locale faţă de îmbunătăţirea standardelor de educaţie fizică şi sport în rândul tinerilor, demonstrând o viziune clară pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos şi activ”, a completat consilierul educativ prof. Maria-Daniela Mironescu. Și prof. dr. Daniel Hrenciuc a apreciat faptul că, într-un timp atât de scurt, „s-au realizat atât de multe în oraș, că autoritățile locale au ajutat foarte mult comunitatea și fiecare vizită la Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus este o reală plăcere”.