Chiar dacă alegerile locale și europarlamentare au loc la patru ani, principalele evenimente care au avut loc duminică, 9 iunie, în viața mai multor tineri suceveni a fost căsătoria civilă și cea religioasă, urmată, în cazul unora și de nuntă.

Dar cum mulți dintre ei au vrut să își exercite dreptul de a vota, de a decide cine să-i reprezinte în următorii patru ani, în administrația locală și în Parlamentul European, o prezență inedită la secțiile de votare a fost cea a mireselor.

Și a mirilor, desigur, doar că atenția lumii s-a îndreptat, ca de obicei, mai mult asupra mireselor, mai ales atunci că s-au prezentat la vot în costumul de nuntă, eventual și însoțită de fotografi.

Chemat să oficieze mai multe căsătorii, în calitate de ofițer al Stării Civile, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi le-a transmis, pe lângă urările clasice, și îndemnul de a merge la vot:

„Bucurie, emoție, iubire și oameni frumoși. Casă de piatră și o viață frumoasă împreună, dragi suceveni! Astăzi, cetățenii responsabili aleg pentru viitorul lor. Dragi suceveni, mergeți la vot, pentru că votul nu este doar un drept, ci și o datorie, o datorie pe care o avem față de copiii noștri”.

Așa se face că, în locul obiceiului de a se fura miresele și să fie duse la distracție, în altă parte, unele au ajuns ...la secțiile de votare.