Polițiștii de la Secția Rurală Marginea, în colaborare cu cei de la Rădăuți, au reușit să îi recupereze bolidul Audi de lux unui bărbat din Volovăț, care a crezut că a vândut mașina cu 35.000 de euro unui țepar.

Deși poliția s-a mișcat foarte repede în aacest caz, țeparul din București deja vânduse mai departe autoturismul, cu 30.000 de euro. Din fericire, mașina a fost recuperată de polițiști și a reajuns la păgubitul din Volovăț.

Cazul în sine merită parcurs cu atenție, cu tragerea învățămintelor de rigoare.

Pe 3 iulie, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin plângere de către un bărbat de 45 ani, din comuna Volovăț, care tocmai realizase a fost înșelat la o tranzacție auto de către un bărbat care aparent era din Botoșani.

Partea vătămată a relatat că aproximativ cu o săptămână în urmă a hotărât să scoată la vânzare autoturismul personal în valoare de circa 35.000, motiv pentru care a postat un anunț pe un site de specialitate.

Pe 2 iulie, suceveanul din Volovăț a fost contactată telefonic de către un bărbat care i-a spus că este interesat de autoturismul pe care l-a postat pentru vânzare. Respectivul a venit la Volovăț, a văzut autoturismul și a spus că este de acord să îl cumpere imediat cu 35.000 de euro.

Cei doi s-au deplasat la Rădăuți, unde au încheiat un contract de vânzare – cumpărare la un birou de acte.

La Rădăuți, necunoscutul, care s-a recomandat cu o falsă identitate, a efectuat o plată de pe o aparentă aplicație bancară, arătându-i părții vătămate o captură de imagine pe telefonul mobil, din care rezulta că a plătit cei 35.000 de euro, suma de bani urmând să fie virată a doua zi.

A doua zi a realizat și bărbatul din Volovăț că la mijloc este o înșelăciune.

Polițiștii s-au mișcat repede și au aflat că este vorba de un țepar din Capitală cu mai multe fapte de acest gen comise prin țară.

Acesta a fost momit cu un alt autoturism la preț foarte bun la vânzare din Rădăuți.

În seara zilei de 3 iulie, în jurul orei 19:30 a fost organizată prinderea în flagrant a suspectului, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din București.

Bărbatul a fost legitimat de polițiști și preluat în custodie, fiind condus pentru cercetări la sediul Poliției Municipiului Rădăuți.

La ceva mai mult de 24 de ore după ce plecase cu mașina bărbatului din Volovăț, escrocul deja o vânduse. Cumpărătorul, un bărbat din Botoșani, plătise 30.000 de euro pe mașină.

”În urma cercetărilor efectuate, autoturismul aparținând părții vătămate a fost recuperat și predat acesteia. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de înșelăciune, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Bucureșteanul a fost reținut pentru 24 de ore pentru fapta de la Volovăț, fiind apoi lăsat în libertate. Acesta este cercetat în mai multe dosare similare prin țară și și-a luat angajamentul de a achita imediat prejudiciul pentru cumpărătorul căruia i-a vândut mașina care nu îi aparținea.