Peste 5.000 de absolvenți de liceu din județ au susţinut, săptămâna trecută, examenul de bacalaureat, 79,1% dintre aceştia obţinând medii de promovare, respectiv medii peste 6.

Medii de 10 nu au fost în această sesiune a examenului maturității, în schimb sunt patru unități școlare unde toți absolvenții au promovat testarea: Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național Militar din Câmpulung Moldovenesc și Liceul „Natanael” Suceava. 

Rezultate foarte bune au mai înregistrat, în mod tradițional, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, unde sunt câte doi absolvenți care au fost declarați „Respins”, rata de succes fiind de peste 99%.

Un loc bun în ierarhia județeană ocupă și Colegiul Naţional de Informatică "Spiru Haret" Suceava (93,95%), Liceul Tehnologic "Tomşa Vodă" Solca (93,54%) și Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" Câmpulung Moldovenesc (91,48%).

Cu o rată de succes de peste 90% mai figurează Liceul Teoretic "Filadelfia" Suceava (91,25%) și Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava (90,96%).

La coada clasamentului sunt 8 licee cu rata de succes mai mică de 50%: Liceul Tehnologic "Vasile Deac" Vatra Dornei (25%), Centrul de studii "Ştefan cel Mare şi Sfânt" Bucovina Câmpulung (33,33%), Colegiul Tehnic "Al.I. Cuza" Suceava (33,80%), Colegiul Tehnic "Samuil Isopescu" Suceava (37,5%), Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" Suceava (38,46%) etc.

Rezultate detaliate pentru fiecare liceu în parte se găsesc în tabelul alăturat.