Sportivii rădăuțeni pregătiți de Florin Rusu și Robert Bighei au obținut rezultate deosebite la Campionatul Național de lupte greco-romane Under 15 găzduit de municipiul Târgu Mureș.

Astfel, Gabriel Lungu (categoria 48 de kilograme), Alexandru Lungu (categoria 57 de kilograme), Mihail Iordăchiță (categoria 62 de kilograme) și Robert Cuciurean (categoria 75 de kilograme) au izbutit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. În urma acestor performanțe, CSM Bucovina Rădăuți s-a clasat pe locul al doilea în ierarhia cluburilor.

De asemenea, Sofia Ioana Rusu (categoria 50 de kilograme) și Diana Nicoriuc (categoria 66 de kilograme), ambele de la CSȘ Rădăuți, au cucerit medaliile de bronz.

În aceeași competiție, Darius Marian Nechita, sportiv pregătit de Laurențiu Bolohan și Dan Gontaru la Academia Sportivă Ghedeon Ipotești, s-a clasat al doilea la categoria 85 de kilograme.