Un incendiu care a fost provocat intenționat a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la o gospodărie din Dumbrăveni. Pompierii spun că focul a fost pus de o mână criminală, iar acum polițiștii trebuie să stabilească cine este vinovatul. Proprietara, o femeie de 49 de ani, a suferit un atac de panică, iar după ce a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. Flăcările au mistuit acoperișul magaziei de lemne, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, circa 12 metri cubi lemn de foc și 12 anvelope, însă pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor din gospodărie, cu bunurile aferente. Pentru stingerea incendiului s-a lucrat circa două ore, cu trei autospeciale ale pompierilor militari ai Detașamentului Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumbrăveni.