Aproape un sfert dintre candidații suceveni care au susținut concursul pentru ocuparea posturilor din învățământ au cerut reevaluarea tezelor, din totalul de 932 candidați care au predat lucrări, 219 contestând notele.

Cele mai multe contestaţii s-au înregistrat în rândul celor care au concurat pentru un post titularizabil în învățământul primar - 32 de contestații.

28 de contestații au fost depuse de cei care au susținut examenul pentru un post în învățământul preșcolar.

18 dintre cei care au cerut reevaluarea tezelor au dat examen la limba și literatura română și tot 18 contestații au fost înregistrate la educație fizică și sport.

15 contestații au fost depuse la consiliere psihopedagogică, 14 la matematică, 10 la biologie, 9 la istorie, 8 la engleză etc.

Potrivit calendarului, rezultatele finale vor fi publicate pe 31 iulie, pe www.titularizare.edu.ro.  

Conform rezultatelor furnizate de Ministerul Educației, 44,2% dintre candidații din județ au obținut note peste 7, calificativ care le permite acestora angajarea pe perioadă nedeterminată într-o școală (titularizare).

174 de candidați au note între 1,01 și 4,99 (18,66%), 346 de candidați au note din intervalul 5 – 6,99 (37,12%) și 409 candidați fost evaluați cu note între 7 și 9,99 (43,9%).

Trei candidate, două educatoare și o profesoară de sport, au fost notate cu calificative maxime.