Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că își dorește ca președintele ales al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, să intre în conducerea centrală a partidului. Într-un interviu acordat postului de televiziune România TV, Marcel Ciolacu a declarat că pe data de 24 august vor avea loc alegeri pentru conducerea centrală a PSD. „Am avut un Consiliu Politic Național și am stabilit un calendar, deoarece mandatul meu și al colegilor mei din conducerea partidului expiră pe 22 august. Și pe 24 august vom avea congres”, a spus Ciolacu.

El a precizat că va candida pentru un nou mandat de președinte al PSD.

„Avem o comisie care face calendarul de depuneri pentru funcția de președinte al partidului, cum se face lista de moțiune, întreaga echipă, care este calendarul pentru cei care doresc să participe la competiția internă pentru funcția de președinte al României.

Alegem șeful partidului și apoi alegem candidatul pentru funcția de președinte”, a declarat Marcel Ciolacu.

El precizat că își dorește să aducă oameni noi în conducerea PSD care au fost confirmați prin votul românilor.

„Eu îmi doresc să aduc și oameni noi în conducerea partidului, care au fost confirmați de votul românilor la fostele alegeri.

Oameni tineri, cum este domnul Șoldan, domnul Simonis de la Timiș, domnul Hopincă de la sectorul 2.

Pe de altă parte, profesionalizarea unui partid trebuie să fie făcută mereu și ciclic.

Voi deschide partidul și pentru oameni noi, care au confirmat în viața lor de zi cu zi anumite lucruri.

Voi deschide partidul pentru acești oameni. Îmi doresc cu această candidatură pentru funcția de președinte al partidului să deschid ușile și pentru alți oameni care au confirmat socio-profesional, oameni care au pus o amprentă în dezvoltarea acestei țări”, a declarat Marcel Ciolacu.