Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a aflat luni, 12 august, la Vicovu de Sus, unde a participat la o dezbatere privind „problematica actuală a educației”, analiză organizată în cadrul Universității de vară Merito Bucovina.

Evenimentul se bucură de participarea a peste 100 de profesori din județele Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Neamț, Suceava, din municipiul București și din Cahul, Republica Moldova și are ca temă „Profesorul reflexiv, activ şi autonom. Comunități de învățare”.
Oficialul de la București a fost însoțit de inspectorul școlar general Grigore Bocanci, fiind invitatul special al celei de-a treia zi a Universității Merito Bucovina, alături de părintele profesor Constantin Necula.

Universitatea Merito se desfășoară la Casa de Cultură Vicovu de Sus, jud. Suceava, cu sprijinul Primăriei orașului Vicovu de Sus, pentru al doilea an consecutiv.