Nu mai puțin de 91 de șoferi au rămas fără carnet de conducere în decurs de o săptămână. Serviciul Rutier Suceava a organizat acțiunea ROADPOL - SPEED pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză în județul Suceava. Cu ocazia acestei acțiuni s-au dat 1.047 de amenzi, dintre care 563 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Cu acest prilej au fost reținute 91 de permise de conducere, 81 dintre acestea fiind pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, 10 pentru depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză. Trebuie precizat că la depășirea cu peste 70 km/h a limitei de viteză permisul este ridicat pentru o perioadă de 4 luni. De asemenea, au mai fost aplicate 49 de amenzi pentru alte abateri la regimul rutier.
Polițiștii au mai retras 34 de certificate de înmatriculare și au constatat 8 de infracțiuni la regimul rutier, respectuv una pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, două pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, trei pentru conducerea unui autovehicul cu permisul reținut si două pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Planului de operațiuni Roadpol pentru anul 2024 s-a desfășurat simultan în toate statele Uniunii Europene, în perioada 5 - 11 august.
Comentarii