De câțiva ani buni, pompierii militari din România organizează în fiecare zi de marți, 13, „Ziua Informării Preventive”, o campanie care îndeamnă la prevenirea ghinionului printr-un comportament preventiv în fața riscurilor cotidiene.
Pentru marcarea acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava organizează, la nivelul județului, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
Pentru public are loc „Ziua porților deschise” .
Marți, 13 august, subunitățile de pompieri militari din județ îi vor primi în vizită pe toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu specificul misiunilor pompierilor salvatori.
Concret, fie că vor merge la unitatea ISU de la Suceava, Fălticeni sau Vatra Dornei ( ca să dăm câteva exemple) participanții vor putea vedea tehnica utilizată de pompieri în misiunile operative și, totodată, vor fi instruiți privind prevenirea și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență, accidente rutiere, probleme medicale, incendii etc.
ISU Suceava a mai transmis că în fiecare subunitate de pompieri va fi amenajat un punct de informare preventivă, în care se vor distribui materiale din cadrul campaniilor naționale.
Alte puncte de informare preventivă vor fi activate în locuri cu aglomerări de persoane, respectiv, Shopping City și Iulius Mall, în care se vor distribui materiale preventive și se vor promova profesia de salvator și activitatea de voluntariat.
Desfășurate sub sloganul Preveniți ghinionul și având ca logo pisica neagră, activitățile ce au loc în această zi urmăresc informarea cât mai facilă și detaliată a cetățeanului, în ceea ce privește modul de comportare în fața riscurilor cotidiene și familiarizarea acestora cu regulile de comportament menite a le proteja viața și bunurile.
Comentarii