Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marți, după ce președintele ales al acestei instituții, social-democratul Gheorghe Șoldan, a acuzat că proiectele de dezvoltare ale județului pe care le-a prezentat într-o conferință de presă sunt doar pe hârtie, că nu mai acceptă astfel de critici. „Nu am terminat bine conferința de presă, una decentă, cu poza la zi a proiectelor în care Consiliul Județean este implicat, și m-am trezit cu replica președintelui ales Gheorghe Șoldan, cu atacuri directe, insulte și jigniri.

Domnule Șoldan, niciodată în acești ani nu v-am dat replici, nu v-am jignit, nu v-am atacat, dar astăzi și de astăzi înainte mă văd obligat să schimb foaia. Am făcut anunțul că sunt dispus la colaborarea în interesul județului Suceava, m-am întâlnit cu dumneavoastră și v-am prezentat lista proiectelor unde este implicat CJ, nu m-am așteptat să mă lăudați, să mă apreciați, dar opriți-vă din a spune neadevăruri deoarece vă garantez că de aici în colo nu îmi ține mie frâna”, a transmis Flutur.

El a precizat că județul Suceava nu are nevoie de replici și atacuri, ci are nevoie de bani. „Am o experiență mai mare în acest domeniu și în ultimul mandat toți erau surprinși cât poate Flutur încasa și duce, și asta de dragul proiectelor pentru județul Suceava. Nu vin vremuri ușoare pentru mandatul următor, dincolo de granițele județului nu avem mulți prieteni, sfatul meu este să găsim soluții pentru Suceava și cea mai bună rețetă pentru suceveni este adevărul! De ce nu sunteți de acord? Nu se lucrează în infrastructura de drumuri din județul Suceava? Anul acesta am avut cel mai mare buget alocat drumurilor și sunt peste 14 proiecte, cu peste 102 km acum în lucru. Nu s-au făcut proiecte în sănătate? Sunt munți de hârtii? Cine a făcut Spitalul de Oncologie? Cine anvelopează Spitalul Nou cu peste 13 milioane de euro? Cine face ATI pentru bebeluși? Cine a adus proiectul pentru combaterea infecțiilor nosocomiale? Cine a aprobat astăzi tratamentul pentru cancerul de prostată și pentru tiroidă? Acestea sunt munți de hârtii? Ar fi mai bine să ne așezăm la masă, să cerem împreună guvernului aprobarea OUG în care să fie prins și Spitalul de Copii de la Suceava, OUG care așteptă de un an de zile”, a mai declarat Flutur.

El i-a transmis lui Gheorghe Șoldan că dacă vrea să meargă în continuare în spectacol politic se pricepe foarte bine la acest lucru și este mai motivat ca oricând să o facă. „Nu vă avantajează acest drum, vă garantez!”, a spus Flutur.

Și acesta și-a continuat discursul la adresa lui Gheorghe Șoldan după o replică a președintelui ales al CJ Suceava. ”Știu, domnule Șoldan, nu îți vine să crezi că nu voi lăsa lucrurile cum vrei dumneata! Știu, ți-ai propus să ataci mizerabil în continuare, știu, ai congres duminică, fă print și trimite președintelui să îți dea o funcție, spune-i că l-ai atacat pe Flutur, și încă de două ori astăzi. Am înțeles! Acesta este programul de guvernare. Spor la treabă!”, a încheiat Flutur.