Direcția pentru Fonduri Europene din cadrul Ministerului Transporturilor a avizat ca parte din șoseaua de centură a municipiului Suceava să treacă la regim de autostradă. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în cadrul unei conferințe de presă, el precizând că această trecere la profil de autostradă este absolut necesară având în vedere blocajele care vor urma pe tronsonul de la Moara la Ițcani atunci când se vor finaliza autostrăzile A7 și A14.

„Dacă lăsăm acest tronson cu o singură bandă pe sens și aici se întâlnește A7 cu A14, va fi un blocaj total”, a spus Flutur. El a adăugat că în aceste condiții a solicitat schimbarea actualului proiect pentru ca centura Sucevei să se extindă la nivel de două benzi pe sens pentru a nu mai exista blocaje. „Suceava va deveni o zonă aglomerată prin întâlnirea celor două autostrăzi, una care vine dinspre București și una care merge spre Vest”, a încheiat Flutur.